CartușGenerator

Cartușul e ultimul lucru pe care îl faci la o planșă și, de obicei, cel mai plictisitor. Copiezi indicatorul de la lucrarea trecută, îl scalezi „din ochi” ca să iasă cât trebuie la 1:1000, îl împingi în colț, apoi îl deschizi și îi schimbi numele beneficiarului, numărul cadastral, data, numărul planșei. La a treia planșă ai greșit deja ceva. Cartuș Generator face treaba asta cum trebuie: îți desenează chenarul și cartușul direct în DXF, la mărimea exactă pentru scara aleasă, cu toate datele completate. Partea care contează cu adevărat este scara. Toate cotele cartușului sunt gândite în milimetri de hârtie — cum sunt și în standarde — și se înmulțesc la scriere cu factorul potrivit unităților desenului: la un desen topografic în metri, la 1:1000, un milimetru de hârtie înseamnă o unitate de desen, deci un A3 iese fix 420 × 297 de metri de desen și fix 420 × 297 de milimetri pe hârtie. La un desen tehnic în milimetri factorul e altul, iar în spațiul de tipărire e 1:1. Aplicația îți scrie tot timpul, sub previzualizare, cât iese planșa în unitățile desenului — dacă ai greșit unitățile, se vede din prima privire, nu după ce ai tipărit. Formatele sunt cele obișnuite — A4, A3, A2, A1 și A0, pe lat sau pe înalt — plus format propriu, dacă ai nevoie de o planșă lungă. Marginile sunt cele din SR EN ISO 5457: 20 de milimetri la stânga, pentru îndosariere, și 10 în rest, cu linia de îndoire trasă unde trebuie. Le poți schimba oricând. Vin patru șabloane de cartuș, gândite pentru ce se lucrează la noi. Cel de cadastru are exact căsuțele din planul de amplasament și delimitare: numărul cadastral, suprafața măsurată, unitatea administrativ-teritorială, adresa imobilului, cartea funciară, beneficiarul și executantul. Cel topografic are banda de firmă sus și rândul de semnături jos — proiectat, desenat, verificat, întocmit. Cel de proiectare urmează spiritul ISO 7200, cu faza, revizia și caseta mare de titlu. Iar cel simplu, de 120 pe 32 de milimetri, e pentru schițe, anexe și memorii. Toate căsuțele fiecărui șablon se văd într-un tabel, cu poziția și mărimea lor în milimetri, ca să știi exact ce iese. Cartușul poate ieși în două feluri. Ca entități simple — linii și texte — care se editează direct și merg oriunde. Sau ca bloc cu atribute: cartușul devine un singur bloc, iar fiecare valoare un atribut pe care îl schimbi din proprietăți sau din dublu clic, fără să spargi nimic. E felul potrivit când ai zece planșe la aceeași lucrare și schimbi doar numărul planșei. Geometria e aceeași la amândouă — s-a verificat colț cu colț, punct cu punct. Peste un plan existent lucrează cel mai frumos. Alegi DXF-ul, aplicația îi măsoară anvelopa, alege singură cea mai mare scară la care desenul încape în chenar și așază planșa centrată peste el. În previzualizare vezi foaia cu chenarul și cartușul la locul lor, iar desenul tău e marcat cu o linie întreruptă — dacă nu încape, ți-o spune scris. Desenul nu se atinge: chenarul și cartușul se adaugă pe straturi proprii, cu nume limpezi, pe care le poți stinge sau îngheța oricând. Când ai de scos toată documentația dintr-o dată, treci pe serie. Un rând de CSV este o planșă: numele fișierului, denumirea planșei, scara, ce vrei tu. Ce nu completezi în rând se ia din datele lucrării, iar numerotarea se scrie singură, „3 / 12”. Dacă nu ai un CSV, ți-l scrie aplicația, cu toate coloanele completate cu datele curente — îl deschizi în Excel, completezi rândurile și te întorci cu el.