DTMBuilder

Un nor de puncte nu e un model de teren. E o grămadă de milioane de puncte în care stau amestecate solul, acoperișurile, coroanele copacilor, mașinile de pe stradă și zgomotul scanerului. DTM Builder ia norul așa cum vine din zbor și scoate din el exact modelul de care ai nevoie: terenul curat, suprafața văzută de sus, ortofotoplanul sau înălțimea obiectelor. Terenul se extrage fie din punctele clasificate ca sol, dacă norul e clasificat, fie cu un filtru morfologic progresiv care lucrează pe suprafața minimă: elimină întâi gropile de zgomot, apoi aplică deschideri cu fereastră care crește pas cu pas, iar la final rafinează rezultatul comparând fiecare celulă cu suprafața provizorie construită doar din celulele deja acceptate. Pe date de referință, terenul iese cu o abatere pătratică medie de doi centimetri — practic la fel de bun ca extragerea din clasa 2. Ai cinci metode de interpolare, nu una: TIN liniar pe triangulație Delaunay, care e standardul topografic și trece exact prin punctele măsurate; TIN neted Clough-Tocher, fără muchii între triunghiuri, pentru curbe de nivel frumoase; IDW, rapid, pentru date dese; kriging ordinar, cu variograma potrivită automat pe datele tale; și spline cu plăci subțiri, pentru relief lin. Poți alege metode diferite pentru teren și pentru suprafață. Modelul nu se întinde acolo unde nu ai măsurat — limita se pune ca distanță maximă față de puncte, contur concav sau contur convex — dar golurile înconjurate de date, cum e terenul de sub o clădire, se completează, fiindcă acolo pământul chiar există. Ortofotoplanul se construiește din culorile norului: pentru fiecare pixel se ia culoarea punctului celui mai de sus, deci iese o ortofotografie adevărată, fără răsturnarea clădirilor. Dacă norul are doar intensitate, se folosește intensitatea; dacă nu are nici atât, se generează o umbrire sau o hartă hipsometrică din model. Contrastul se egalizează cu același interval pe toate cele trei canale, ca balansul de culoare să rămână corect. Coordonatele sunt tratate serios. Stereo 70, WGS 84, ETRS89, UTM 34N și 35N, Web Mercator — cu transformare între ele, inclusiv schimbare de datum cu cei șapte parametri din registrul EPSG. Proiecția stereografică dublă și transformarea de datum au fost verificate față de biblioteca PROJ pe trei mii de puncte din toată țara: abatere zero la nivel de miime de milimetru. Precizia metodei cu șapte parametri rămâne de ordinul a 0,5–1 m, cât permite metoda pe toată țara, iar pentru cadastru se folosește grila ANCPI — aplicația scrie asta în jurnal de fiecare dată. Cota Z se transmite ca atare, fiindcă în România Z este cotă Marea Neagră, nu înălțime elipsoidală. Ce iese din program se așază unde trebuie. GeoTIFF-ul ancorează colțul din stânga-sus al primului pixel, așa cum cere specificația GeoTIFF, iar world file-ul centrul lui — de aceea straturile se suprapun exact în QGIS, Global Mapper sau CAD. În DXF coordonatele se scriu întregi, nu translatate, în dublă precizie, iar antetul primește unități în metri, precizie de trei zecimale și limitele reale ale desenului, ca fișierul să se deschidă direct pe zonă. Ortofotoplanul se atașează în DXF ca imagine, cu punctul de inserare și mărimea pixelului calculate exact — se suprapune peste model la milimetru. Iar dacă lucrezi în ordinea topografică românească, X = Nord și Y = Est, o bifă schimbă totul. Norul poate fi oricât de mare. Se citește pe bucăți, iar pentru fiecare celulă se rețin doar punctul cel mai de jos, cel mai de sus și culoarea lui, cu coordonatele reale, nu cu centrul celulei. Memoria depinde de numărul de celule, nu de numărul de puncte: un nor de trei sute de milioane de puncte se prelucrează la fel ca unul de trei milioane. Interfața rămâne vie tot timpul, cu progres și buton de oprire, iar la final poți vedea rezultatul în plan, cu curbe de nivel și cotele sub cursor, sau în spațiu, rotind terenul cu mouse-ul.